Voi, ce n-aţi avut, în lume,

Voi, ce n-aţi avut, în lume, Bucurii şi mângâiere Voi, ce-aţi plâns atâta vreme, În necaz şi în durere Voi, ce lumea vă urăşte Şi vă vinde ca pe El, N-aveţi frică, n-aveţi teamă, Nu va ruşinaţi de fel! Voi, ce-aţi mers tot înainte Şi-aţi urcat cu greu Calvarul Voi, ce-aţi suferit ca Dânsul Şi-aţi băut întreg paharul Voi, ce n-aţi uitat pe Domnul Niciodată şi nicicând Ci L-aţi lăudat, în toate, I-aţi dat slava, I-aţi dat cânt Voi, ce viaţa voastră-ntreagă Aţi spălat-o-n al Lui sânge Şi în inimi vi-e aprinsă Flacăra ce nu se stinge Voi, care-aţi gemut, sub cruce, Şi mai gemeti şi acum, Bucuraţi-vă de acuma! Ziua sfântă e pe drum! Iată, zorii se arată... Marea zi se prevesteşte!... Iarna este pe sfârşite Şi măslinu-nfrăgezeşte... Voi, ce-aţi biruit pacatul, Prin jertfa de pe Calvar, Bucuraţi-vă de-acuma N-aţi suferit în zadar! Voi ce-aţi privegheat întruna Şi aţi fost tot timpul gata. Bucuraţi-vă de-acuma! Iată, vine cu răsplata, Ca să dea, pentru amarul Şi durerea ce-a trecut, Viaţă lină, fericită, Viaţă fără de sfârşit!...