A fost cândva un staul,
| A fost cândva un staul, Nu cel din Betleem, O peşteră ciudată, O grotă de blestem! Păstorul fără grijă Plecase pe poteci, Dormeau pe sub păienjeni Ciorchini de lilieci; O rază de lumină Nu pătrundea din cer, De zgură era ziua Şi nopţile de fier; Alunecau culbecii Pe jilavii pereţi Din fânul ud şi putred Se ridicau bureţi; Cântaţi, cântaţi, voi îngeri, Păstori şi oameni buni! Veniţi, voi, magi ai vremii Că vremea-i de minuni! Dar într-o noapte, îngeri Căutară la zenit Şi parcă printre stele O stea a răsărit! Şi nu ştiu cum deodată Veneau lumini de zori Şi fânul era proaspăt Şi mirosea a flori! Zburară liliecii Şi beznele s-au dus Iar eu cântam din fluier Cu îngerii de sus Şi iată într-o parte, Privirile-mi arunc Şi văd sclipind o iesle Şi-n ieslea mea un Prunc! Cântaţi, cântaţi, voi îngeri, Păstori şi oameni buni! Veniţi, voi, magi ai vremi Că vremea-i de minuni! Şi pentru-a-câta oară Slăviţi pe Dumnezeu Căci Pruncul e acelaşi Iar staulul sunt eu! |