Colindă, colindă,

Colindă, colindă,
Colindă, Colindă

Ascultaţi cu toţii când vă colindăm,
Pe Isus Mesia azi vi-L prezentăm.
/: El e-un rege veşnic, Domn şi Dumnezeu,
A venit să moară, chiar de dragul meu.:/

Vrem azi să cunoaştem Pruncul Minunat,
Care din iubire viaţa ne-a salvat.
/: A venit din slavă de la Tatăl sfânt,
Şi-a luat trup de moarte aici pe pământ. :/

Veniţi azi cu toţii, lângă ieslea Lui,
Pe toţi vă primeşte Prinţul harului
/: Să-I aducem daruri, acum de Crăciun,
Inima şi viața, Domnului cel bun. :/