E noapte în Iudeea și totu-i liniștit

E noapte în Iudeea și totu-i liniștit
Iar Betleem, orașul, întreg a adormit
Afară din cetate, în staulul de oi,
Mesia, Salvatorul s-a coborât la noi…

/: Osana, Slavă-n ceruri şi pace pe pământ
Răsună tot văzduhul de cântu-acesta sfânt
Cu îngerii din ceruri uniți-vă și voi
Osana, Domnul Slavei s-a coborât la noi! :/

Nu au știut preoții nici marele-mpărat
Căci îngerul din Slavă în câmp s-a prezentat!
Păstorii din câmpie întai au auzit
Că s-a născut Mesia cum a fost profețit!

Aceeași bucurie și noi azi o avem
Căci Domnul, Salvatorul, născut în Betleem
Nu a venit cu glorie ca alți atâția regi
Ci poartă-n umilință păcatul lumii-ntregi…

El bate azi la ușă, și ca să intre vrea
Nu-L lași ca să se nască și în inima ta
Unește-ți și tu glasul cu-al îngerilor cor!
Şi laudă-L pe Domnul, Mesia, Salvator…!

/: Osana, Slavă-n ceruri și pace pe pământ
Răsună tot văzduhul de cântu-acesta sfânt
Cu îngerii din ceruri uniți-vă și voi
Osana, Domnul Slavei s-a coborât la noi! :/
/: Cu îngerii din ceruri uniți-vă şi voi
Osana, Domnul Slavei s-a coborât la noi! :/