Planul Tău s-a împlinit,

Planul Tău s-a împlinit,
Cum Tu ai făgăduit
Cor de îngeri au vestit,
Domnul păcii a venit.
S-a-mpărțit istoria,
Doamne prin venirea Ta
Mântuire ne-ai adus
Suntem liberi prin Isus.

S-a născut, la Betleem
El, Cuvântul, Dumnezeu,
Emanuel!
Chip de om, El a luat
Creatorul S-a-ntrupat în ce-a creat.

Te-ai smerit şi ai venit,
Într-o iesle Domn iubit
Cerul slavei ai lăsat
Pentr-o lume în păcat.
Dumnezeu a coborât,
Prin Isus, om, pe pământ
Ca oricine crede-n El,
Poate să ajungă-n Cer