De ne oprim o clipă-n loc

De ne oprim o clipă-n loc
Din mersul nost grăbit
Şi ne gândim puţin la noi
Vom rămânea uimiţi
De felu-n care Dumnezeu
Cu mâna ne-a creat
Ţesând celulă cu celulă
Un chip măreţ ne-a dat.

În fiecare dimineaţă
Îţi înoieşti iubirea Ta
Şi-ntreaga omenire
Îţi simte dragostea
Căci noi prin faptele murdare
De-atâtea ori te-am întristat
Noi meritam pe drept pedeapsa
Dar Tu mereu ne-ai aşteptat

Cu simţurile omeneşti
Am fost de El zidiţi
Ca să pricepem ce-i materie
Tot universul dăruit
Dar pentru a pricepe cerul
Şi pe Dumnezeu
În suflet ni s-a dat credinţa
Prin cuvântul Său.

În fiecare dimineaţă
Îţi înoieşti iubirea Ta
Dar ştim că într-o zi din viaţă
Iubirea se va termina
Şi dimineaţa aşteptată
Va fi un pas în veşnicii
Îţi poţi cunoaşte chiar şi locul
Unde pe veci vei locui

De i-am slujit aici doar Lui
Cu El în rai vom fi
Dar cei ce lumea au iubit
În iad o vor sfârsi
Ferice de acei ce azi
Pe Domnul vor sluji.