Era odată-o tainică grădină
| Era odată-o tainică grădină În care Domnul se ruga plângând, Şi faţa Lui, cea plină de lumină Era-ntristată până la mormânt. De multe ori pe faţă el căzuse Şi se ruga cu mult amar nespus; "Să treacă Tată, Să nu beau paharul" Paharul suferinţei lui Isus. În Getsimani, grădină neuitată, În tine plânge Domnul cu amar - Şi-apoi se-mbracă-n haina umilinţei Şi-şi pregăteşte drumul spre Calvar. O, Ghetsimani, grădină neuitată, Tu ai văzut durerea lui Isus, Pe Iuda, când a sărutat odată Pe Domnul strălucirilor de sus! O, Ghetsimani, aş vrea să fiu în tine, Să văd şi locul unde El a plâns; Să plâng, şi eu, cu lacrimi şi suspine Să plâng, căci pentru mine El a plâns... |