Aşa de mult m-a chinuit setea

Aşa de mult m-a chinuit setea
Şi patul nu-l părăseam,
Degeaba apa-a fost tulburată,
Eu făr nădejde eram.

O! cum să trăiesc fără de nădejde
Puternice Dumnezeu?
Degeaba apa-a fost tulburată,
Căci altul se vindecă.

Dar într-o zi spre mine se-apleacă
Şi mă ridică-un străin,
Şi mâna rece duios mi-o prinse;
Cu lacrimi El mi-a vorbit.

O! Sfântă putere-ai pătruns în mine
Şi patul l-am părăsit,
Betezda azi este luminată
De-al meu scump vindecător.

Acum tresaltă căci ai putere
Tu, care olog erai,
Şi părăseşte acum Betezda
Unde-ai stat atâţia ani.

O! Tu eşti a mea slăvită nădejde
Şi pentru Tine trăiesc,
Căci pentru mine L-ai dat pe Isus
Slăvitul Mântuitor.