Pe Sfânta vieţii cărare

Pe Sfânta vieţii cărare
Isuse, prin har alergăm
Şi flori de iubire şi soare
Spre lauda Ta semănăm.

/: Spre lauda Ta :/
Isuse, cu foc vom cânta!
În veci Te slăvim, în veci Te iubim
Prin harul pe care-l primim.

În lupta cea bun'a credinţei
‘Napoi nicidecum să nu dăm;
Suntem rânduiţi biruinţei
Spre lauda Ta să luptăm.

Ne-ai pus în ogorul iubirii
Poverile ei să purtăm;
Să fim la-nălţimea trăirii
Spre lauda Ta să lucrăm.

În toate-mpreună cu Tine
Isuse, ne-ai pus ca să stăm;
Prin Tine şi astăzi, şi mâine
Spre lauda Ta noi cântăm.