Sunt un bulgăraş prea mic,

Sunt un bulgăraş prea mic,
Sunt un strop de rouă-n soare,
Dar cu cât mă văd mai mic
Cu-atât Tu,
Cu-atât Tu Te vezi mai mare

Dacă-n lume m-ai făcut
O fereastră către Tine,
Cu cât sunt mai nevăzut
Cu-atât Tu,
Cu-atât Tu Te vezi mai bine

Doamne, când suntem noi doi
N-are cel viclean ce-mi face
Şi cu cât îi duc război
Cu-atât Tu,
Cu-atât Tu mă-mbraci cu pace

Vin din cer mi-ai dat să sorb
Şi pe ochi m-ai uns cu tină
Şi cu cât eram mai orb
Cu-atât Tu,
Cu-atât Tu mi-ai dat lumină

Dar din toate câte-n rai
Le păstrezi Tu pentru mine
Nu mi-e dor de tot ce-mi dai
Cât mi-e dor,
Cât mi-e dor, Doamne de Tine